În oraş am intrat – era noapte şi frig
Şi atâtea ferestre inundat luminate,
Parcă cheamă-n ospeţe, parcă pasul mi-l frig,
Ca să intru la ele obositul de noapte.
Am bătut la un geam bucuros că-s primit,
Iar din geam m-au privit nişte feţe curioase
Ce şi-au pus:”Un străin la lumină-a venit...
Nu primim vagabonzi... cată-ţi, deci, alte case!”
Mă oprii lângă poala grandiosului dom
Ce umbrea important la întrare de piaţă,
Dar mi-au spus că de vreau pe o noapte să dorm,
Apoi eu voi plăti cu o parte de viaţă.
Eu păşesc prin oraş, dar perdelele tac;
Hotărâi ca să bat zgribulit la o uşă -
S-a deschis uşa-n lanţ, am luat un colac
Ce l-a dat ori cu jale, ori sătulă-o mătuşă.
Tropăii ruşinat prin tăcerea de somn;
Colo-ici luminiţe se sting obosite...
Iar bătu-i şi-a privit prin fereastră un domn,
Ce mi-a spus ceva negru printre flori înflorite.
Galopai îngheţat prin oraş ca un cal...
Îndrăznii să m-apropii de o uşă aparte,
Dar citii o tăbliţă:”Păstor principal”,
M-am gândit şi-am păşit cumincior mai departe.
„Hei, - mi-am spus – eu aşa am s-alerg pân la stors,
Până gerul n-a pune la pasu-mi lăcată...”
Şi ciupeam din colac de acum bucuros,
Că măcar într-un loc mi-au răspuns şi odată.
Mai bătui abătut pe la uşi, la un geam,
Dar mi-au spus să mă car, ori se stinse lumina...
Nu-oi găsi-n tot oraşul un colţ ca să am,
Iar cu colţul să am şi căldură puţină?
Încotro să pornesc, în ce uşă să bat?..
Toate casele râd şi-s aşa primitoare,
Dar sătul de puhoi de lumini de-acum cat
Vre-o fereastră pulsândă de-o lumânare.
Doară becuri, reclame se strigă în cor
Şi ferestre se râd şi se-arată vitrine:
E-un oraş prea modern pentr-un biet călător
Care pleacă-undeva de îndată ce vine.
M-auziţi voi, creştini... M-auziţi voi, creştini?!
Geru-mi intră în suflet, geru-mi intră în sânge...
Deschide-ţi uşa casei la drumeţii străini...
Deschide-ţi de credinţa măcar vă atinge!!!